Concluzia dupa 18 ore...

Este vineri si planul meu era sa imi repar bicicleta si sa bag ceva ture cu Lucas in "croozer" insa Catalin ma surprinde cu un telefon (chiar cand reparam de zor roata din spate) si vine cu o propunere foooaarte tentanta pe care nu aveam cum sa o refuz si anume sa iesim la catarat la Brauneck....hmmm nu imi spune nimik numele insa datele primite de la Catalin ma fac sa visez deja :)) urcam pana la 1500 si acolo gasim pereti de catarat de toate dificultatile (adica sunt si usoare pentru mine :)) ). Din pacate Simona are alte planuri deja batute in cuie pentru weekendul asta asa ca ramane cu Lucas in Regensburg. Eu ma agit ca un pepsi si ma pregatesc de zor sa imi fac bagaju si sa incarc masina de cu seara astfel incat sambata la prima ora sa pornesc spre Munchen. Dupa un somn scurt deh asa e inainte de aventura...nu prea imi arde de somn, la 06:00 sunt in talpi. Dupa o scurta pauza la benzinarie unde sorb o cafea cu un sandwich bag viteza spre Munchen. Ajung in timp util si chiar fara intarzieri asa ca la ora stabilita sunt in fata locuintei lui Catalin. Aveam sa aflu ca mergem cu o trupa de nemti, si ca trebuia sa ne intalnim la sala de catarat, ocazie cu care vad si sala de catarat din Munchen ... ma rog sunt mai multe sali insa cred ca asta e cea mai reprezentativa......IMENSA, puteai catara inauntru, afara, sa nu vorbesc ca aveai chiar si trasee cu fisuri, trasee in pereti de beton, tot ce iti poate trece prin cap. Foarte tare sala, cred ca o sa vin odata aici la catarat....merita ! Intre timp se strange trupa si avem inspiratia sa mergem cu doua masini (chiar daca intram toti 5 in masina lui Marcus), asa ca eu si Catalin mergem cu "Willy" al meu. Nu intram bine pe autostrada ca vedem masina celorlalti ca iese brusc....dupa un telefon ne lamurim...cineva isi uitase papucii de catarat acasa... asa ca noi o luam domol spre Brauneck. Sunt vreo 70 km din Munchen asa ca ajungem repejor la destinatie. Ce sa zic locul este foarte frumos, de vis, cu multiple posibilitati de distractie (astza pe langa trekking, catarat, parapante, etc). mai multe detalii despre zona se pot afla fie dand in Google fie invitandu-ma la o noua tura in zona (nu as putea refuza asa ceva :)) ). Suntem din nou inspirati si luam doar bilet de urcat cu telecabina urmand sa ne retragem la masina pe jos....ca deh daca tot suntem la munte...sa savuram setu complet.
Odata ajunsi sus ne bucuram de soare si un cer senin care ne da posibilitatea unei panorame de vis.... Cum nu avem nici un topo la noi ne oprim la primele trasee care le vedem si alegem unul care ni se pare bun de incalzire. Traseu destul de interesant, pe o fata cazuta cu multe terase cu iarba alunecoasa, nimik greu pana la un moment dat cand dai deo placa verticala si cam fara nici o priza in afara de vreo doua visuri scurte ca si lungime. In prima fisura intra bine mana insa a doua abia de am putut sa o incarc cu buricele degetelor...de aici trebuia o miscare serioasa pana deasupra placii....nah cu chiu cu vai trec de pas tragand de bucla si ajung in top.
In zare se vad multi pereti si cum nu aveam nimik informativ la noi ne luam dupa instinct si ajungem la o faleza care cred ca era destul de noua pentru ca toate asigurarile erau noi si inca mai erau corzi fixe lasate in perete probabil mai sunt linii de batut. Catalin alege o fisura superba care la inceput am zis ca e prea faina sa nu o leg si eu insa nu a fost chiar asa....adica deh o fi ea faina insa nu chiar usoara si uite asa abia ajung sus dupa N pauze. Trag concluzia ca rezistenta mea daca am avut-o candva s-a dus pe apa sambetei...plus ca nu aveam incredere in mana stanga resimtind accidentarile de la Soul Moves. Catalin leaga fisura fara probleme insa si apreciaza ca e undeva pe la 7...hmmm incep sa ma linistesc...nu sunt chiar pierdut...este un grad cam la limita mea. Cum restul trupei nu au ajuns inca prinzand stau-uri pe autostrada ne permitem sa incercam un traseu mai greu in mansa. Eu renunt relativ rapid insa Catalin este foarte aproape sa il lege, totusi existenta unui traverseu foarte dificil (din punctu meu de vedere) ne castiga respectu pentru traseu si concluzionam ca e tare! Ne urnim spre locul unde intre timp a ajuns si restul trupei, ocazie cu care vad si restul zonei...este foarte frumos aici si ce e mai important pentru mine este ca se poate venii cu copil mik, drumul fiind ok si existand multe cabane cu locuri de joaca, si fara pericole majore gen teren accidentat, rape etc etc.
Ne intalnim cu restu trupei si dupa o incercare de mansa intr-un traseu de aproximativ 8 ma decid sa iau o pauza mai lunga...asa ca ma hidratez, bag un snickers, si vreo 3 tigari :)) Intre timp restul leaga cateva trasee foarte faine si tari (adica peste 7). Nu trece mult timp si trupa de nemti trebuia sa o ia la pas intins spre telecabina deoarece era aproape ora 5 cand era ultima coborare....noi halpinisti adevarati nici ca ne pasa si savuram in continuare stanca. Spre bucuria mea leg in mansa prima lungime la un traseu cotat in topo ca fiind aprox. VII (a doua lungime fiind pe la VIII). Daca dimineata am avut parte de soare au inceput sa apara si norii si vremea se raceste treptat aducandu-ne aminte ca se lasa seara si trebe sa o luam incet din loc. Totusi in drumul nostru ne mai bagam in doua trasee reusind sa leg si eu cap unul mai usor parerea mea undeva pe la 5+ (in topo cica 6-). Ne bucuram de linistea din zona si cu greu ne hotaram sa ne retragem spre baza muntelui unde ne astepta masina. Drumul e chiar ok si chiar daca inca mai am febra musculara la picioare ma bucur ca am optat sa coboram pe jos. Pornim incet spre casele noastre si dupa o cina copioasa la Catalin acasa (multumesc Teo !!!!!) continui drumul spre Regensburg. Oboseala incepe sa isi spuna cuvantu si conduc incet si cu atentie....iar la 00:00 ajung si eu acasa.
Ce pot sa spun este ca am descoperit o noua zona superba unde sigur o sa revin. Sper ca nu mi-am disperat foarte tare parteneru (Catalin) cu forma mea de rahat si ca o sa mai iasa cu mine la catarat :)

In concluzie mi-au trebuit 18 ore ca sa imi dau seama ca fac 5+ la vedere :)))

Soul Moves Süd 2009

Am sa scriu pe scurt cum a fost la acest eveniment doar datorita faptului ca am amintit de acest eveniment in postarea precedenta. Desi am asteptat cu sufletu la gura sa inceapa "trilogia" Soul Move Süd, nu am avut parte de un inceput prea promitator, motive ar fi destule, nopti nedormite, oboseala de dupa lucru, etc etc dar toate astea au culminat cu accidentarile suferite la inceputul evenimentului. Nu va speriati ca mai traiesc si nu e nimik grav, cel putin sper sa nu fie grav, dar sa incep cu inceputul.

Sambata "dimineata" abia ma trezesc si ajung la limita sa ma inscriu. Oarecum eram buimac insa imi tot repetam in minte ca trebuie sa ma trezesc ca doar am asteptat atat de mult evenimentu asta...buuun imi revin eu cat de cat si incep sa studiez traseele. Spre surprinderea mea nu vad chiar asa de multe trasee usoare ca si anu trecut, adica nah erau acolo vreo 2, 3 mai usoare care am zis ca sunt de incalzire insa restul pareau destul de grele. In fine ma pun pe treba si cum la inceput toti se dadeau pe putinele trasee usoare imi vine mie ideea "stralucita" sa incerc si ce e mai greu ca deh pana atunci se mai elibereaza "ringul" si uite asa ma incord de zor pe un traseu si chiar daca nu l-am legat ma simteam mai mult decat incalzit :) Fac o scurta pauza dupa care merg la un traseu cu jump, nu era un jump foarte greu insa se pornea dintr-o pozitie mai de echilibru, cu doua prize laterale (de doua degete) si cu ceva picioare asezate destul de sus astfel incat sa stai in pozitie de broasca si cu mainile complet desfacute in lateral....de aici se facea jump-ul la top care nu era chiar asa departe. Ma pune dracu sa incerc si eu (vazand inainte pe unu cum il leaga) si cand ajung in pozitia broasca dau sa sar si POC imi pusca mana dreapta...durere nu prea am simtit insa am simtit cum forta din mana dreapta dispare instantaneu. Am folosit degetul mijlociu si inelerul, iar inelarul se pare ca a cedat :( Nu imi venea sa cred, imi era o ciuda de abia ma abtineam sa nu incep sa injur pe acolo...nah asa nervos cum eram ma bag rapid inca odata in traseu de data asta folosind aratatorul si degetul mijlociu, si imi iese fara probleme. Totusi parca eram sub soc si tremuram usor, mana ma durea din ce in ce mai tare insa curios nu degetul ci undeva in podul palmei (cred ca acolo a cedat ceva ..unde ligamentele degetului inelar se leaga de ...restul mainii). Decid sa fac o pauza mai lunga asa ca mai bag o tigara si ma intorc numai bine cand traseele usoare se elibereaza cat de cat. Chiar si cu durerea asta gandul de abandon era departe de mine. Pica pe rand destul de multe trasee cred ca ma dat vreo 11 flash-uri spre surpinderea mea, totusi durerea de la mana nu ma lasa insa cat eram "cald" totul era ok doar ca dupa fiecare pauza mai lunga trebuia sa strang tare din dinti pana sa imi revin cat de cat. Si ca ghinionul sa fie complet cand eram pe un tavan bucuros nevoie mare ca urma sa dau top la un traseu destul de greu aud iarasi un POC de data asta la mana dreapta...fuck. Din momentu ala am decis ca e mai bine sa o las mai moale...citisem eu pe net ca daca se forteaza in astfel de cazuri accidentarea devine si mai grava. Asa ca incet incet decid sa ma retrag si astfel inchei prima runda din Soul Moves. Nu am stat sa vad nici macar ce loc am luat, o sa vad pe net cand se vor afisa rezultatele...poze nu am facut culmea bateriile erau gata asa ca poze de la eveniment doar cand se vor afisa pe site-ul oficial.

Regensburger Stadtmeisterschaft 2009 aka care o fi cel mai greucean din zona

Cum vremea incepe sa se strice prin zona mea am inceput sa merg din cand in cand la sala de catarat. Din afisele de pe aici aflu cum ca urmeaza doua weekenduri destul de pline si anume in weekendul 5-6 Septembrie este un fel de campionat al Regensburg-ului “Regensburger Stadtmeisterschaft” iar in weekendul 12-13 Septembrie incepe a doua editie a turneului Soul Moves. Daca la primu eveniment nu sunt sigur ca vreau sa particip, decat poate doar ca si spectator la al doilea datorita experientei bune de anu trecut ma inscriu fara sa ma gandesc prea mult. Totusi din discutiile avute cu organizatorii la sala ma decid sa particip si la primu eveniment (cica o sa fie si trasee mai usoare). Si uite asa incep sa “ma antrenez” timp de o saptamana…ba alerg de nebun pe malul Dunarii impingand caruciorul cu Lucas, ba merg la boulder la stancile din imprejur iar daca vremea nu imi permite merg la indoor boulder la sala. Sincer ce imi doream prin acest “antrenament” a fost sa mai slabesc putin…lucru pe care nu am reusit sa il aflu deoarece bateria de la cantar …s-a dus…motiv intemeiat sa aman urcatu pe cantar nu de alta dar daca nu vad nici un rezultat o sa fac o criza de nervi…asa ca mai aman o saptamana…cine stie poate cu antrenementu pentru Sould Moves o sa fie ceva rezultate mai notabile.
Vine si weekendul si dupa o noapte agitata cu luna plina abia ma trezesc in timp util sa ajung la inscrieri. Cum ajung destul de tarziu nu trece mult timp si incepe concursul propriu zis. Structura evenimentului este ceva de genu 5 ore pentru 30 trasee de boulder dupa care urmeaza doua ore pauza iar primii 5 din fiecare categorie (juniori masculin/feminin, si adulti masculin/feminin) vor avea de parcurs in finala cate un traseu de escalada in mod flash.

Buun cum nu am planuri de finala ma apuc destul de relaxat sa studiez traseele de boulder incercand sa identific ce as putea face. In prinzip logica e simpla dificultatea traseelor crescand odata cu numarul traseului…adica traseu 1 ceva super usor iar traseu 30 doar pentru greuceni :)
Fair-play-ul este la ordinea zilei asa ca nu sunt arbitrii fiecare isi noteaza pe foaia de concurs ce realizeaza (flash 3 puncte, top 2 punte si top intermediar 1 punct). Incep usor si dupa fiecare 2-3 trasee fac o pauza mai lunga, constient fiind ca timp este destul si oricum la inceput toti se inghiesuiau la traseele usoare, nah dar oricum cozi nu prea au fost asa ca totul a decurs fara stres si nervi.

Traseele sunt super faine majoritatea care le-am facut au fost la limita mea (superioara) ceea ce ma bucurat nespus avand o satisfactie si mai mare de fiecare data cand reuseam un traseu. Pana la final am reusit 14 flash-uri, 5 top-uri si 3 intermediare (adica 55 de puncte). Poate ieseau mai multe intermediare daca ma bagam si in cele cateva trasee super grele insa am zis ca nu are rost sa ma rup plus ca resimteam din plin efortul deja depus.

Ultima ora am petrecut-o facand cateva poze si admirand greucenii cum incearca trasee destul de imposibile :).
Destul de interesanta structura competitiei, nu stiu la cati dintre finalisti le mai ardea dupa pauza sa incerce traseu din finala…eu cel putin eram rupt dar oricum cu locul 35 (din 46) nu aveam cum sa ma gandesc la finale :).

O parere personala despre traseele de boulder este ca au fost foarte frumoase si chiar si cele usoare aveau o problema cat de mika de rezolvat. Accentul a fost pus mai mult pe echilibru si mai putin pe trasee de forta in concluzie cred ca o sa mai particip si la anu.

Finalele pe categorii s-au consumat pe un traseu de 7+ la feminin si juniori sin traseu de 9- la masculin. Ce mi-a placut la finale a fost sentimentu care l-am avut ca si spectator, de parca eram la teatru, cu aplauze la trecere pasilor cheie, cu oftaturi la rateuri si la jumpurile care nu au lipsit. Premiile pentru finalisti au constat din cate o diploma iar premiile materiale au fost impartite printr-o tombola tuturor participantilor…asta asa ca fair-play-ul sa fie pana la sfarsit. Mai multe poze de la concurs AICI.

A doua zi merg la gradina ZOO din Straubing impreuna cu Lucas…curios e ca prima mea vizita la ZOO coincide cu a lui Lucas desi intre noi este o diferenta de 30 de ani :)

Foarte frumos aici, animale de tot felu si plin de copii asa ca mai uit de febra musculara care ma chinuie chiar si acum cand scriu aceste randuri.

Urmeaza Soul Moves si sper sa fiu "tigru" pana la capat si sa mai am forta necesara sa ma mai antrenez cat de cat saptamana asta…nu ca as avea un obiectiv anume cel putin nu pe termen scurt ;)
Mai multe poze de la gradina ZOO AICI.