Semi-maraton Viena 2011

A fost foarte frumos si ce e mai important e ca acest mega eveniment m-a "convins" sa continui sa alerg, ba chiar mai mult sa incerc sa alerg mai mult si mai bine. Imi doream sa scot sub 2 ore, nu a fost posibil si acum ca stau sa ma gandesc telu meu era de la inceput "fals" pentru ca nu a fost corect sa imi propun o imbunatatire a timpului de aproape 10 minute intr-un interval asa scurt, adica intr-o saptamana. In primu rand nu am avut timp sa ma pregatesc ca sa nu spun ca cel putin pentru mine sa alerg doua semimaratoane la un interval de o saptamana a reprezentat o mare provocare.
Oricum fata de semimaratonul trecut am reusit sa imi imbunatatesc timpul cu aproximativ 4 minute, totul este relativ insa pentru ca la Nepal-Lauf am alergat ceva mai putin (20.79 km) insa terenul a fost mai greu avand de urcat mai multe dealuri. La Viena distanta a fost mai lunga (21.36 km) insa nu am avut probleme de urcat.
Rezultatele oficiale inclusiv al meu (numarul de concurs 13339) se gasesc pe site-ul oficial www.vienna-marathon.com iar mai jos "comportamentul" meu conform pretenului Garmin :))Nah bun acum ca am terminat cu datele tehnice sa va povestesc cum am simtit eu weekendu asta. Pai in primu rand a trecut cu o viteza uimitoare, parca adineaori eram plin de emotii si parca nu imi vine sa cred ca deja toate au trecut. Ajung vineri seara la Hotel unde ma intalnesc cu prietenii din Timisoara, pe unii ii cunosc doar din poze/povesti insa m-am simtit foarte bine primit si desi eu sunt mai "timid" am reusit sa ma simt integrat in grup destul de rapid.
Sambata ajungem la inscrieri unde este o adevarata nebunie, este un festival de-a dreptu, am facut un tur cam la toate standurile specializate cu articole specifice maratonului, si incet incet am inceput sa descopar aceasta lume a alergatorilor. Erau acolo atatea chestii de care habar nu aveam ce rol au insa noroc ca mai intrebam pe Alin sau pe Tibi si m-am mai dumerit si eu :) Dupa acest prim "maraton" simteam ca am plumb in picioare asa ca ne retragem in camera sa ne odihnim, insa ma chinui degeaba sa atipesc si decid ca trebe sa fac ceva asa ca dau o fuga la o sala de catarat. Ajung destul de greu la sala deoarece am mers o statie in plus cu U-bahn-ul si am luat-o domol pe jos in sens invers...vreau sa zic ca am bagat un mars fortat de cel putin o ora :)) Oboseala insa zboara cand ajung la sala, este maaare, este frunoasa, imi place !!! imi venea sa ma dau pe toate traseele pacat ca nu am si reusit, oricum am incercat sa bag un traseu sau un circuit pe fiecare perete. Seara cand ma intorc in camera restul trupei deja dormea asa ca ma bag si eu rapid in pat si spre uimirea mea adorm fara probleme pana pe la 6 cand lumea incepe sa forfote in jur si sa se pregateasca. Suntem in grafic, nici nu aveam cum sa nu fim tinand cont ca fiecare dintre noi aveam cel putin un cronometru cu GPS agatat de noi :)) deci totul e sub control nu aveam cum sa intarziem. Aveam de schimbat vreo doua U-bahn-uri si la fiecare statie ne intersectam cu alti alergatori sau mai bine as spune hoarde de alergatori. Situatia devine destul de incomoda in momentu cand spre punctul final al calatoriei eram asa inghiesuiti in metrou mai ceva ca sardelele....oricum cand am iesit din vagonu respectiv am inceput sa apreciez aeru...oxigenu :)) cred ca mai aveam un pic si bagam un lesin artistic pe acolo :))
Totul e bine organizat asa ca ne lasam pungile cu haine in camioanele destinate si ne indreptam spre standurile de start. Tinand cont de performantele mele am fost pe buna dreptate asezat mai la capat asa ca ma despart de trupa si de aici incep sa infrunt singur emotiile. Se da startul la cei din fata, noi insa stam si privim cum marea de oameni se pierde in zare, iar dupa vreo 10 minute ne anunta un nene sa ne pregatim ca incepem si noi. Toate bune si frumoase numai ca pe mine de la atata asteptat o inceput sa ma taie pipi...si ma trecea groaznic de tare tinand cont ca am fost foarte atent cu hidratarea dinainte de alergat. Timpul zboara insa si incepem sa alergam, nici nu stiu daca alerg sau inot in aceasta maare de oameni, a fost foarte interesant pentru ca pe toata distanta am fost depasit si am depasit la randul meu. Nu am fost nici un moment singur, am pornit cu gramada, am alergat la gramada si am terminat la gramada :)) La un moment dat dupa nici 3 km ma doare splina sau ceva in zona, si imi dau seama ca nu mai pot tine pipi in mine, asa ca am doua variante, fac pe mine, da m-am gandit si la asta, ma gandeam ca se usca oricum, sau a doua varianta cea castigatoare :) sa trag pe dreapta cu tupeu si sa scot baluba...imi iau inima in dinti si trec la fapte, vreau sa zic insa ca nici aici nu am scapat de gramada, cred ca le-am dat idei la oameni oricum instantaneu am fost inconjurat de vreo alti 5-10 oameni darnici irigatori de copaci vienezi :)) Credeam ca inceputu e greu insa dupa aceasta usurare alergatu a devenit o placere de-a dreptu. M-am simtit bine pe toata durata cursei ba chiar pe final am avut puterea de un "sprint" final. Per total am terminat multumit de mine si asta e cel mai important. La zona de final este o adevarata nebunie si dupa ce imi recuperez hainele si bag si un dus ...hmmm destul de ciudat sa faci dus tot la gramada in corturile militare... ma intalnesc cu restu trupei si ma bucur ca nu sunt singur si am pe cineva alaturi in aceste momente de crunta durere fizica. La scurt timp ajung si maratonisti iar Alin scoate un timp foarte bun, mai avea un pic si termina maratonu inaintea mea....eu alergand doar jumate din ce a alergat el. Bravo Alin ! si bravo tuturor alternativilor (si nu numai) si suporterilor cu care am petrecut acest weekend minunat.
In asteptarea unei descrieri mult mai profi va invit sa urmariti http://gianinalin.blogspot.com/

Nepal Lauf - Semimaraton

Daca imi spunea cineva ca am sa alerg un semimaraton inainte cu o saptamana de semimaratonul de la Viena pe care l-am planuit cu muult timp inainte ziceam ca viseaza frumos. Insa intamplarea face ca fiind la sala de catarat sa ma puna dracu sa citesc un pliant ... cica se organizeaza un eveniment Nepal-Lauf pentru a strange ceva fonduri in scop umanitar...pentru Nepal :) Nu m-am lasat convins neaparat de scopul umanitar ci mai degaraba am vrut sa vad daca sunt in stare si de ce nu am considerat ca ar fi un bun "antrenament" pentru Viena. Trebe sa recunosc ca desi am inceput sa alerg azi iarna cu un avant pioneresc odata cu venirea primaverii capu mi-a stat mai mult la catarat si iesit la ture cu bicicleta.

Cu Lucas in Croozer spre faleza de catarat

In saptamana dinaintea semimaratonului nu stiam ce sa fac...in cap imi napadeau toate "sfaturile" pe care le-am cetit pe net de-a lungul timpului, cica e bine sa fi hidratat prin urmare am bagat la apa in mine de eram aproape sa imi pun noaptea un pampers de la Dani, sa ma scutesc de drumurile la buda, cica e bine sa fi hodinit, nici aici nu m-am lasat pe tanjeala am dormit ca un leu :) dar cica e bine sa si mananci bine "carbo" si alte chestii din astea...saraca Simo trebuia sa gateasca si de doua ori pe zi :)) In fine ce vreau sa zic e ca aveam emotii mari si eram in stare sa pun botu la orice sfat care il primeam fara sa ma gandesc prea mult. De alergat in ultima saptmana am fost doar asa usor sa nu cumva sa se rupa ceva in mine :)) In fine povestea "cursei" e destul de seaca dar sa o luam cu inceputu. Cum de la mine de acasa pana la start respectiv final sunt maxim 2 km ma decid sa o pornesc calare pe bicicleta. Numai bine ma incalzesc un pic si ma pun sa fac ceva streching inainte de start. De data asta am calculat bine timpul si nu am stat prea mult inainte de start sa acumulez emotii si alte chestii. Incepe un nene sa strige in boxe ca cica astia d ela 10 km si "halbmaraton" sa ne indreptam incet spre start. Zis si facut ma bag in gramada si incep sa ma uit in jur....fuck ....toti sportivi adevarati, care mai de care mai sexi si plini de fibra, este momentu cand mi se urca un nod in gat si ma gandesc ca sunt ca o nuca in perete. Ca sa ma simt mai bine ma "retrag" langa un grup de babe si mosi, incep sa ma simt mai bine, pana in momentu in care ma uit la imbracamintea lor, o baba avea tricou cu "bavarian ironman", altu cu "ironman regensburg", altu cu nu stiu ce alt ironman, shit incep sa ma consider iarasi aiurea...de fapt eu eram un fel de "nylon-man" deoarece conform sfaturilor stiam ca e bine sa nu pun bumbac pe mine ca tine transpiratia...insa in aceasta adunatura de "ironmani" incep sa ma gandesc daca la anu sa nu vin in ceva zale de fier...sa ma simt si eu in mediu :)) Intre timp se da startul si nu mai reusesc sa ma mai gandesc la prostii, incerc sa imi reglez ritmu si ma concentrez sa respir corect. Daca la inceputu cursei m-am simtit tanar si plin de energie, posibil si datorita faptului ca eram inconjurat de cururi sexi dupa numai cateva minute acestea au disparut ?!....si am inceput sa fiu inconjurat de babete si mosi. Bun si asa, tot conform a ce am cetit pe net am incercat sa imi aleg un "iepure"...deh am ales unu batran ca aia tineri s-au speriat de "nylon-man" si au fugit ...dracu stie unde. O perioada reusesc sa ma tin de un mosneag, dar spre uimirea mea la un moment dat acesta se indeparteaza incet si sigur, ma uit pe ceas si vad ca nu am scazut ritmu deloc, ba dimpotriva mergeam foarte bine. Trag concluzia ca "iepurele" e de vina, asa ca imi aleg altu ranit, adica un alt mosneag care avea ditamai bandaju de genunchi. Gata asta se pare a fi parte din strategia perfecta, incep sa ma simt bine si stau in spatele lui fara sa fortez. Toate bune si frumoase pana cand se desparte grupu de alergatori de la semimaraton de cei de la 10km...pffff si iepurele meu pleaca cu cei de la 10 km....insa il inteleg e batran si ranit.Continui pe traseu de semimaraton si din acest moment alerg destul de singur, in fata aveam cateva sute de metri pana la urmatoru, in spate idem, nu stiu daca eram foarte in spate sau doar in spate...ca in fata nu se pune problema sa fi fost. Daca pana acum traseu a fost superb fiind cu urcari usoare si mult plat printr-o padure racoroasa, de acum se impute treaba in sensu ca padurea dispare si iesim in camp iar soarele ne arde efectiv, si abia astept sa ajung la punctele de realimentare sa-mi dau cu apa pe fata. Ultimii kilometri sunt seci, adica alerg destul de singur, spun destul ca au fost vreo doi care m-au intrecut insa eu nu am mai vrut sa fortez desi cred ca puteam am inceput sa am dureri la genunchi, si a inceput sa ma apuce frica ca sa nu ma accidentez si sa nu mai pot sa ma prezint la Viena. Asa ca relaxat imi setez viteza pe foarte incet (eu avand doua viteze incet si foarte incet) si trec linia de sosire dupa 2 ore si 12 minute. Nu e rau, parerea mea, mi-ar place sa spun ca imi propun sa scot sub doua ore la Viena insa parca imi e si frica sa ma gandesc. La final Simo ma intreaba...ei cum a fost ? raspunsu a fost ceva de genu ca nu a fost chiar asa greu insa daca ma intreba pe la kilometru 17 raspunsu era ceva de genu...este inadmisibil de greu !!

Nu stiu altii cum sunt insa eu cand alerg mintea imi zboara la tot felu de probleme cotidiene, sau la "probleme" legate de catarat (da stiu sunt obsedat rau de tot). Prin urmare m-am gandit cum ar fi sa incerc si cap de coarda un traseu greu pentru mine asa pe la gradu 8 si pe care l-am muncit ceva in mansa si m-am simtit foarte bine spre surprinderea mea.

o faleza noua ...un nou proiect

O alta chestie care ma pus pe ganduri este legata de catarat (aha..is bolnav rau, stiu), si anume de ce in Romania comunitatea doreste sa creasca? tot citesc ca se doreste ca escalada sa devina sport de masa ca in occident. Oare lumea se gandeste ce inseman asta ? Ar mai exista oare perete cu o aderenta cat de cat buna in cazul in care o zi normala la faleza ar arata asa:

O zi de weekend in Frankenjura...

Bineinteles e bine ca lumea sa isi deschida mintea spre acest sport si sa nu il mai priveasca ca si o ciudatenie, insa mare atentie ca exista si reversul medaliei...aici "in vest" s-a ajuns pana acolo incat noile faleze sunt tinute "secret" ca sa nu navaleasca puhoiu ! Ca sa nu vorbesc ca bolovanii de boulder in Frankenjura reprezinta un mare secret, nu gasesti carte cu informatii, totul e transmis in viu gari...dupa cel putin doua trei iesiri si posibil o duzina de Weissen :)

Lucas si Dani o saluta pe Ana Sadovan !

Mai sunt cateva zile pana plec la Viena si daca cineva ma intreba daca am emotii raspunsul este da am emotii insa nu pentru deplasarea la Viena ci emotiile vin la gandul ca in curand am sa revin in Herculane, daaa stiu ca multa lume o sa spuna ca sunt ciudat cu afirmatia asta insa trebuie sa stai departe oleaca de zona asta ca sa intelegi ce simt. Pana atunci insa ne pregatim cum putem mai bine...pe unde apucam intr-o societate unde escalada e sport de masa ;)

Simo