Cu de toate

Nu am mai scris de ceva vreme desi am facut multe chesti faine zic eu. Insa cam papa din timp scrisu asta pe blog, asa ca am gasit mai tot timpul altceva mai bun de facut. Ca un rezum la activitatile mele de la Marathonu din Munchen ar fi de mentionat iesirea anuala de Paste la Fontainebleau, unde desi accidentat la cot nu am putut sa renunt. M-am dat mai cu grija si nu am fortat nota si am reusit sa ma intorc cu acelasi nivel de durere la cot, ceea ce consider ca a fost de bun simt.  

La sala OneMove

Ca sa nu pierd prea mult vremea cum a fost si ce am catarat am reusit o tentative de filmulet la care m-am chinuit groaznic sa-l montez/editez ca dovada si calitatea materialului cam lasa de dorit. Imi e dor de Romania, acolo orice soft imi doream obtineam fara probleme, aici prietenii se cam trag pe cur, da nah poate le creaza placeri asa ca nu am insistat, nu de alta dar chiar nu imi face placere sa insist peste o limita.

Fun in Font from Cristian Trandafir on Vimeo.

Inainte de Fontainebleau m-am concentrat sa imi revin cat mai repede cu cotul insa mi-a trebuit muult timp sa imi dau seama ca acest “repede” nu prea merge si ca trebe rabdare. Asa ca am inceput sa ma interesez la prietenii din Romania despre care stiam ca ma pot indruma ce e de facut.Multumesc mult tuturor, chiar mi-au folosit sfaturile primite!!! Astfel am inceput cu un consult la doctor care s-a lasat cu 10 zile pauza totala inclusive de la lucru, cica lucrul la calculator e foarte daunator in cazul Epicondilitei. Am inceput sa iau ceva medicamente gen suplimente de “Calcium-Magnezium plus Boron”. Chestia asta cu medicamentele m-a ajutat mult nu doar la cot ci am inceput sa alerg mult mai bine, in sensu ca am cam uitat ce insemana crampe musculare dupa o tura mai serioasa de alergat. Si apropo de alergat azi iarna am terminat dezastros trologia “Oberpfalzer Winter LaufChalange” in sensu ca am reusit niste timpi groaznici asta desi terminam cu inima in gat. Prin urmare ma tot gandeam de ce dracu m-am inscris la RegensburgMarathon. Imi tot spuneam ca mai am timp de alergat, asta pana vreo doua saptamani inainte de cursa. Ce era sa mai fac, stiam ca un antrenament mai serios dureaza pe la 3 luni inainte de marathon deci era clar ca nu mai era nimik de facut. Asa ca am zis macar sa ma pun bine la capitol hidratare si alimentare, aici pot spune ca totul a venit din interior fara nici un effort, seara minim 2 beroase, si nu treceau doua zile fara pizza sau spaghete. Iar in ultima saptamana zilnic spaghete ! Vine si cursa, primii 21 km merg deosebit de bine si trec peste doua ore cu vreo 2 minute. Daca pana atunci am alergat cu valu de la semi-marathon a doua tura am alergat cam singurel, ba chiar m-am plictisit. Mi-am mai revenit insa pe ultimii 5 kilometri cand a inceput potopul, nu stiu daca asta a fost motivul pentru care nu m-am oprit insa cumva mi-a picat bine ploaia aia, ma gandeam ca daca ma opresc inghetatm de frig (degetele de la mana oricum abia le mai miscam) asa ca am mentinut ritmul de foarte incet pana la finish. Si spre surpriza mea totala mi-am imbunatatit timpu de la maratonu trecut cu 30 minute !! nah acum aveti si voi secretu…bere si paste…antrenamentu…pe planu secund :)

A urmat o saptamana la Herculane, unde am stat de fapt mai putin din cauza ploilor. De data asta nu am mai stat la Dumbrava ci am tras la pensiunea Charisma unde am tras concluzia ca patronu e cam crizat, asa ca desi e frumos pe acolo nu stiu daca ma mai duc, nu de alta insa chiar nu imi pica bine s-a fiu stresat in timpu meu liber. 

Vanturatoarea Pohui 7/7- from Cristian Trandafir on Vimeo.

Dupa cum spunea si Adi aceste zile de escalada mi-au facut foarte bine la cot iar acum abia daca mai simt o mica jena. Foarte important sunt si execitiile specifice pe care Adi le-a si explicat pe blogu lui:

http://adimargea.blogspot.de/2010/01/am-decis-sa-scriu-din-cand-in-cand.html

Alte site-uri cu descrieri de exercitii folositoare ar fi :

http://www.nicros.com/training/articles/treating-lateral-elbow-tendinosis/ 

http://www.nicros.com/training/articles/treating-climbers-elbow/

Am participat la un marathon de mountainbike „Jura Marathon“, a fost prima data cand am mers cu bitza la ceva organizat, si sunt placut impresionat de sentiment pe care l-am avut, prin urmare sper ca nu va fi ultimu ;) asta chiar daca voi trage si la urmatoru eveniment cu acelasi obiect numit mountainbike. Spun asta pentru ca m-am simtit ca si cum as fi la o cursa de masini sport gen Porsche, etc iar eu bagam tare cu ceva gen Logan…:) A fost foarte interesant la inceput am zis ca voi “zbura” pe cei 56 km si 1100 m diferenta de nivel aveam insa s-a aflu ca uracarile chiar si ele scurte fata de ce eram eu obisnuit, aveau sa ma taie destul de repede. 

Nah bun sper sa revin ceva mai des de acum incolo… totusi cu masura :)

Munchen Marathon 2012

Gata au trecut durerile dupa primu maraton si consider ca pot sa imi scriu impresiile fara s-a fiu influentat de adrenalina sau de durerile musculare, osoase sau de alte origini. Satisfactia e mare mai ales ca nu am avut un program de antrenament specific, si multa lume mi-a sugerat mai mult sau mai putin subtil sa nu ma bag la marton ca am sanse mici de reusita, insa mental eram mai mult decat pregatit asa ca nu m-am lasat influentat. Pregatirea fizica nu a urmat un program prestabilit, efectiv cand am avut timp am iesit si am alergat cat mi-a picat bine.

La final cu Alin

Au fost saptamani cand alergam zilnic cate minim 10 km insa au fost si saptamani in care nu am pus echipamentu de alergat pe mine. Din cand in cand am mai participat la cate un semimaraton, ultimul dinaintea maratonului a fost la Dingolfing unde am scos la limita un timp de 2 ore si 1 minut asta in condiitile in care ultimii 5 km i-am facut cu o durere mare la genunchi dar si cu sfarcurile iritate la maxim. Mi-a fost al dracului de frica ca nu imi rezista genunchiul la un marathon insa culmea nu am avut parte de probleme cu dureri de genu asta au fost insa altele :)) Problema sfarcurilor am rezolvat-o cu un echipament de calitate achizitionat de la Alin si Gianina si pe care il recomand cu tarie… chiar daca nu sunt eu mega alergatoru care sa recomand produse m-am simtit foarte bine in ciorapii si in tricou Compresssport iar banda de prins numarul parca nici nu exista chiar daca eram burdusit de geluri. Fiind primul marathon la care alerg mi-am dorit sa i-i am aproape pe Simo, Dani si Lucas, si datorita ospitalitatii prietenilor nostri am reusit sa merg cu toata familia. Multumim frumos Cata si Teo!! La inceputu cursei imi era efectiv frica, nu stiam daca ajung la final sau nu, habar nu aveam daca alerg prea tare sau prea incet, tot felu de intrebari imi veneau in cap …oare alerg prea tare ? oare prea incet , etc.

la masaj era prea ingramadeala.. :)

Pe la km 10 am reusit cumva sa alung toate intrebarile din mintea mea si sa incep sa ma simt bine si sa incetez sa mai alerg cu “frana” trasa “, cel putin asa am considerat eu ca am alergat pana atunci :)) La jumatatea cursei scot 2 ore si 12 minute ceea ce ma inspaimanta pentru ca planu meu era sa scot un timp total in jur de 6 ore, iara daca continuam asa ajungeam prea repede. Instinctu imi dicteaza automat un ritm mai domol si pana la km 30 nu am nici o problema. Aici insa am inceput sa am mici dureri la coapse, hmmm imi spuneam ca daca astea sunt durerile alea ingrozitoare despre care am auzit o gramada de basme atunci nu vad nici o problema in a termina maratonu, ma si gandeam sa trag de mine sa scot timpi alea alea … si tot gandindu-ma la teorii de genu asta ajung si pe la km 35 cand brusc si dintr-o data durerea este insuportabila si efectiv mi se blocau picioarele de la durere. Ultimii kilometri sunt un chin, ma chinui sa alerg cu viteza melcului turbat, insa ma linistesc cand vad ca nu sunt singur. Si uite asa in aplauzele spectatorilor de pe margine alaturi de alti colegi intr-ale suferintei ajung la stadion unde stiu ca mai era doar o tura, sufletu mi se umple de bucurie cand ii vad pe Simo Lucas si Dani ba chiar stau sa ii salut.

salutam galeria!

Nu ma interesa timpu era mult mai bine decat am estimat, am scos 5:08:57 unii spun ca e un timp ok pentru primu marathon altii nu spun nimik eu insa stiu ca la momentu respectiv nu puteam sa alerg mai bine. Legat de o noua participare la maraton, cu siguranta va exista ! sper insa s-a ma pregatesc mult mai bine decat acum. Ceva poze din timpul cursei AICI.

Semi-maraton Viena 2011

A fost foarte frumos si ce e mai important e ca acest mega eveniment m-a "convins" sa continui sa alerg, ba chiar mai mult sa incerc sa alerg mai mult si mai bine. Imi doream sa scot sub 2 ore, nu a fost posibil si acum ca stau sa ma gandesc telu meu era de la inceput "fals" pentru ca nu a fost corect sa imi propun o imbunatatire a timpului de aproape 10 minute intr-un interval asa scurt, adica intr-o saptamana. In primu rand nu am avut timp sa ma pregatesc ca sa nu spun ca cel putin pentru mine sa alerg doua semimaratoane la un interval de o saptamana a reprezentat o mare provocare.
Oricum fata de semimaratonul trecut am reusit sa imi imbunatatesc timpul cu aproximativ 4 minute, totul este relativ insa pentru ca la Nepal-Lauf am alergat ceva mai putin (20.79 km) insa terenul a fost mai greu avand de urcat mai multe dealuri. La Viena distanta a fost mai lunga (21.36 km) insa nu am avut probleme de urcat.
Rezultatele oficiale inclusiv al meu (numarul de concurs 13339) se gasesc pe site-ul oficial www.vienna-marathon.com iar mai jos "comportamentul" meu conform pretenului Garmin :))Nah bun acum ca am terminat cu datele tehnice sa va povestesc cum am simtit eu weekendu asta. Pai in primu rand a trecut cu o viteza uimitoare, parca adineaori eram plin de emotii si parca nu imi vine sa cred ca deja toate au trecut. Ajung vineri seara la Hotel unde ma intalnesc cu prietenii din Timisoara, pe unii ii cunosc doar din poze/povesti insa m-am simtit foarte bine primit si desi eu sunt mai "timid" am reusit sa ma simt integrat in grup destul de rapid.
Sambata ajungem la inscrieri unde este o adevarata nebunie, este un festival de-a dreptu, am facut un tur cam la toate standurile specializate cu articole specifice maratonului, si incet incet am inceput sa descopar aceasta lume a alergatorilor. Erau acolo atatea chestii de care habar nu aveam ce rol au insa noroc ca mai intrebam pe Alin sau pe Tibi si m-am mai dumerit si eu :) Dupa acest prim "maraton" simteam ca am plumb in picioare asa ca ne retragem in camera sa ne odihnim, insa ma chinui degeaba sa atipesc si decid ca trebe sa fac ceva asa ca dau o fuga la o sala de catarat. Ajung destul de greu la sala deoarece am mers o statie in plus cu U-bahn-ul si am luat-o domol pe jos in sens invers...vreau sa zic ca am bagat un mars fortat de cel putin o ora :)) Oboseala insa zboara cand ajung la sala, este maaare, este frunoasa, imi place !!! imi venea sa ma dau pe toate traseele pacat ca nu am si reusit, oricum am incercat sa bag un traseu sau un circuit pe fiecare perete. Seara cand ma intorc in camera restul trupei deja dormea asa ca ma bag si eu rapid in pat si spre uimirea mea adorm fara probleme pana pe la 6 cand lumea incepe sa forfote in jur si sa se pregateasca. Suntem in grafic, nici nu aveam cum sa nu fim tinand cont ca fiecare dintre noi aveam cel putin un cronometru cu GPS agatat de noi :)) deci totul e sub control nu aveam cum sa intarziem. Aveam de schimbat vreo doua U-bahn-uri si la fiecare statie ne intersectam cu alti alergatori sau mai bine as spune hoarde de alergatori. Situatia devine destul de incomoda in momentu cand spre punctul final al calatoriei eram asa inghiesuiti in metrou mai ceva ca sardelele....oricum cand am iesit din vagonu respectiv am inceput sa apreciez aeru...oxigenu :)) cred ca mai aveam un pic si bagam un lesin artistic pe acolo :))
Totul e bine organizat asa ca ne lasam pungile cu haine in camioanele destinate si ne indreptam spre standurile de start. Tinand cont de performantele mele am fost pe buna dreptate asezat mai la capat asa ca ma despart de trupa si de aici incep sa infrunt singur emotiile. Se da startul la cei din fata, noi insa stam si privim cum marea de oameni se pierde in zare, iar dupa vreo 10 minute ne anunta un nene sa ne pregatim ca incepem si noi. Toate bune si frumoase numai ca pe mine de la atata asteptat o inceput sa ma taie pipi...si ma trecea groaznic de tare tinand cont ca am fost foarte atent cu hidratarea dinainte de alergat. Timpul zboara insa si incepem sa alergam, nici nu stiu daca alerg sau inot in aceasta maare de oameni, a fost foarte interesant pentru ca pe toata distanta am fost depasit si am depasit la randul meu. Nu am fost nici un moment singur, am pornit cu gramada, am alergat la gramada si am terminat la gramada :)) La un moment dat dupa nici 3 km ma doare splina sau ceva in zona, si imi dau seama ca nu mai pot tine pipi in mine, asa ca am doua variante, fac pe mine, da m-am gandit si la asta, ma gandeam ca se usca oricum, sau a doua varianta cea castigatoare :) sa trag pe dreapta cu tupeu si sa scot baluba...imi iau inima in dinti si trec la fapte, vreau sa zic insa ca nici aici nu am scapat de gramada, cred ca le-am dat idei la oameni oricum instantaneu am fost inconjurat de vreo alti 5-10 oameni darnici irigatori de copaci vienezi :)) Credeam ca inceputu e greu insa dupa aceasta usurare alergatu a devenit o placere de-a dreptu. M-am simtit bine pe toata durata cursei ba chiar pe final am avut puterea de un "sprint" final. Per total am terminat multumit de mine si asta e cel mai important. La zona de final este o adevarata nebunie si dupa ce imi recuperez hainele si bag si un dus ...hmmm destul de ciudat sa faci dus tot la gramada in corturile militare... ma intalnesc cu restu trupei si ma bucur ca nu sunt singur si am pe cineva alaturi in aceste momente de crunta durere fizica. La scurt timp ajung si maratonisti iar Alin scoate un timp foarte bun, mai avea un pic si termina maratonu inaintea mea....eu alergand doar jumate din ce a alergat el. Bravo Alin ! si bravo tuturor alternativilor (si nu numai) si suporterilor cu care am petrecut acest weekend minunat.
In asteptarea unei descrieri mult mai profi va invit sa urmariti http://gianinalin.blogspot.com/

Nepal Lauf - Semimaraton

Daca imi spunea cineva ca am sa alerg un semimaraton inainte cu o saptamana de semimaratonul de la Viena pe care l-am planuit cu muult timp inainte ziceam ca viseaza frumos. Insa intamplarea face ca fiind la sala de catarat sa ma puna dracu sa citesc un pliant ... cica se organizeaza un eveniment Nepal-Lauf pentru a strange ceva fonduri in scop umanitar...pentru Nepal :) Nu m-am lasat convins neaparat de scopul umanitar ci mai degaraba am vrut sa vad daca sunt in stare si de ce nu am considerat ca ar fi un bun "antrenament" pentru Viena. Trebe sa recunosc ca desi am inceput sa alerg azi iarna cu un avant pioneresc odata cu venirea primaverii capu mi-a stat mai mult la catarat si iesit la ture cu bicicleta.

Cu Lucas in Croozer spre faleza de catarat

In saptamana dinaintea semimaratonului nu stiam ce sa fac...in cap imi napadeau toate "sfaturile" pe care le-am cetit pe net de-a lungul timpului, cica e bine sa fi hidratat prin urmare am bagat la apa in mine de eram aproape sa imi pun noaptea un pampers de la Dani, sa ma scutesc de drumurile la buda, cica e bine sa fi hodinit, nici aici nu m-am lasat pe tanjeala am dormit ca un leu :) dar cica e bine sa si mananci bine "carbo" si alte chestii din astea...saraca Simo trebuia sa gateasca si de doua ori pe zi :)) In fine ce vreau sa zic e ca aveam emotii mari si eram in stare sa pun botu la orice sfat care il primeam fara sa ma gandesc prea mult. De alergat in ultima saptmana am fost doar asa usor sa nu cumva sa se rupa ceva in mine :)) In fine povestea "cursei" e destul de seaca dar sa o luam cu inceputu. Cum de la mine de acasa pana la start respectiv final sunt maxim 2 km ma decid sa o pornesc calare pe bicicleta. Numai bine ma incalzesc un pic si ma pun sa fac ceva streching inainte de start. De data asta am calculat bine timpul si nu am stat prea mult inainte de start sa acumulez emotii si alte chestii. Incepe un nene sa strige in boxe ca cica astia d ela 10 km si "halbmaraton" sa ne indreptam incet spre start. Zis si facut ma bag in gramada si incep sa ma uit in jur....fuck ....toti sportivi adevarati, care mai de care mai sexi si plini de fibra, este momentu cand mi se urca un nod in gat si ma gandesc ca sunt ca o nuca in perete. Ca sa ma simt mai bine ma "retrag" langa un grup de babe si mosi, incep sa ma simt mai bine, pana in momentu in care ma uit la imbracamintea lor, o baba avea tricou cu "bavarian ironman", altu cu "ironman regensburg", altu cu nu stiu ce alt ironman, shit incep sa ma consider iarasi aiurea...de fapt eu eram un fel de "nylon-man" deoarece conform sfaturilor stiam ca e bine sa nu pun bumbac pe mine ca tine transpiratia...insa in aceasta adunatura de "ironmani" incep sa ma gandesc daca la anu sa nu vin in ceva zale de fier...sa ma simt si eu in mediu :)) Intre timp se da startul si nu mai reusesc sa ma mai gandesc la prostii, incerc sa imi reglez ritmu si ma concentrez sa respir corect. Daca la inceputu cursei m-am simtit tanar si plin de energie, posibil si datorita faptului ca eram inconjurat de cururi sexi dupa numai cateva minute acestea au disparut ?!....si am inceput sa fiu inconjurat de babete si mosi. Bun si asa, tot conform a ce am cetit pe net am incercat sa imi aleg un "iepure"...deh am ales unu batran ca aia tineri s-au speriat de "nylon-man" si au fugit ...dracu stie unde. O perioada reusesc sa ma tin de un mosneag, dar spre uimirea mea la un moment dat acesta se indeparteaza incet si sigur, ma uit pe ceas si vad ca nu am scazut ritmu deloc, ba dimpotriva mergeam foarte bine. Trag concluzia ca "iepurele" e de vina, asa ca imi aleg altu ranit, adica un alt mosneag care avea ditamai bandaju de genunchi. Gata asta se pare a fi parte din strategia perfecta, incep sa ma simt bine si stau in spatele lui fara sa fortez. Toate bune si frumoase pana cand se desparte grupu de alergatori de la semimaraton de cei de la 10km...pffff si iepurele meu pleaca cu cei de la 10 km....insa il inteleg e batran si ranit.Continui pe traseu de semimaraton si din acest moment alerg destul de singur, in fata aveam cateva sute de metri pana la urmatoru, in spate idem, nu stiu daca eram foarte in spate sau doar in spate...ca in fata nu se pune problema sa fi fost. Daca pana acum traseu a fost superb fiind cu urcari usoare si mult plat printr-o padure racoroasa, de acum se impute treaba in sensu ca padurea dispare si iesim in camp iar soarele ne arde efectiv, si abia astept sa ajung la punctele de realimentare sa-mi dau cu apa pe fata. Ultimii kilometri sunt seci, adica alerg destul de singur, spun destul ca au fost vreo doi care m-au intrecut insa eu nu am mai vrut sa fortez desi cred ca puteam am inceput sa am dureri la genunchi, si a inceput sa ma apuce frica ca sa nu ma accidentez si sa nu mai pot sa ma prezint la Viena. Asa ca relaxat imi setez viteza pe foarte incet (eu avand doua viteze incet si foarte incet) si trec linia de sosire dupa 2 ore si 12 minute. Nu e rau, parerea mea, mi-ar place sa spun ca imi propun sa scot sub doua ore la Viena insa parca imi e si frica sa ma gandesc. La final Simo ma intreaba...ei cum a fost ? raspunsu a fost ceva de genu ca nu a fost chiar asa greu insa daca ma intreba pe la kilometru 17 raspunsu era ceva de genu...este inadmisibil de greu !!

Nu stiu altii cum sunt insa eu cand alerg mintea imi zboara la tot felu de probleme cotidiene, sau la "probleme" legate de catarat (da stiu sunt obsedat rau de tot). Prin urmare m-am gandit cum ar fi sa incerc si cap de coarda un traseu greu pentru mine asa pe la gradu 8 si pe care l-am muncit ceva in mansa si m-am simtit foarte bine spre surprinderea mea.

o faleza noua ...un nou proiect

O alta chestie care ma pus pe ganduri este legata de catarat (aha..is bolnav rau, stiu), si anume de ce in Romania comunitatea doreste sa creasca? tot citesc ca se doreste ca escalada sa devina sport de masa ca in occident. Oare lumea se gandeste ce inseman asta ? Ar mai exista oare perete cu o aderenta cat de cat buna in cazul in care o zi normala la faleza ar arata asa:

O zi de weekend in Frankenjura...

Bineinteles e bine ca lumea sa isi deschida mintea spre acest sport si sa nu il mai priveasca ca si o ciudatenie, insa mare atentie ca exista si reversul medaliei...aici "in vest" s-a ajuns pana acolo incat noile faleze sunt tinute "secret" ca sa nu navaleasca puhoiu ! Ca sa nu vorbesc ca bolovanii de boulder in Frankenjura reprezinta un mare secret, nu gasesti carte cu informatii, totul e transmis in viu gari...dupa cel putin doua trei iesiri si posibil o duzina de Weissen :)

Lucas si Dani o saluta pe Ana Sadovan !

Mai sunt cateva zile pana plec la Viena si daca cineva ma intreba daca am emotii raspunsul este da am emotii insa nu pentru deplasarea la Viena ci emotiile vin la gandul ca in curand am sa revin in Herculane, daaa stiu ca multa lume o sa spuna ca sunt ciudat cu afirmatia asta insa trebuie sa stai departe oleaca de zona asta ca sa intelegi ce simt. Pana atunci insa ne pregatim cum putem mai bine...pe unde apucam intr-o societate unde escalada e sport de masa ;)

Simo

A venit, a venit....toamna

2010 este anu de gratie in care am participat si eu le un "maraton" mai exact m-am tarat 10 km in cadru organizat. Am spus atunci ca imi place chestia asta adica desi e greu iti ofera anumite satisfactii si chiar mi-am propus sa repet experienta fixandu-mi anumite teluri pentru anu in curs printre care si participarea la http://landkreislauf-regensburg.de/. Din pacate nu am reusit sa particip chiar daca din fericire m-am tinut de alergat. Motive ar fi destule insa cel mai insemnat motiv a fost ca echipa s-a tras pe cur...ca nu suntem destui ca alea alea...eu cred ca totul a fost doar un mare partz din partea celui care a venit cu ideea de a forma o echipa....si eu am pus botu ba chiar am si inceput sa ma pregatesc... da nu imi pare rau. In fine e si vina mea ca daca chiar imi doream gaseam alta echipa sau ma rog strangeam eu inca 9 oameni ca nu era asa greu. Intre timp a venit toamna si ca sa inlocuiesc cumva golul ramas de neparticiparea la http://landkreislauf-regensburg.de/ am gasit alt eveniment frumos si anume "Regensburger Leukämielauf". Numele cred ca spune totul, se alearga pentru a strange fonduri ...pentru ai ajuta pe cei care au probleme serioase in viata asta. Cred ca este un scop nobil asa ca m-am inscris fara sa ma gandesc prea mult iar daca imi va fi greu trebuie sa strang din dinti si sa ma gandesc ca altora le este de milioane de ori mai greu ! Sincer vorbind cel mai greu mi-a fost sa renunt la o zi de catarat foarte frumoasa cu mult soare, poate prea mult pentru luna Octombrie. Am scos 10,6 km in o ora si vreo 3 minute...nu stiu exact timpu ca m-am uitat la cronometru oficial destul de tarziu dupa ce imi mai revenisem de la efort. Cursa nu a avut istoric, ritmu am reusit sa il mentin constant si scazut tinand cont de marea de participanti care m-au intrecut insa am ajuns destul de onorabil tinad cont ca dupa mine au mai terminat inca o mare de oameni :). Din pacatate nu am nici o poza cu mine, asa ca pentru poze de la acest eveniment va invit pe siteul oficial "Regensburger Leukämielauf".

asa imi place si mie toamna...

A venit toamna si sunt intr-o dilema acuta daca sa ies la stanca sau sa ma antrenez la sala (pe plastic) pentru multitudinea de evenimente ce se anunta in toamna-iarna aceasta. Parca vad ca daca imi propun sa ies mai mult la stanca va incepe sa toarne si sa ploua non stop, iar daca imi voi propune sa ma pregatesc la sala va fi soare si frumos asa cum e acum :))

Pentru inceput vreau sa particip la un maraton de catarat in Munchen. Vor fi 8 ore de catarat cu coarda, sper sa reusesc sa catar cat mai multe trasee dar sa ne simtim si bine.

Ca si pregatire pentru acest eveniment am ales sa catar cat mai mult, si uite asa am reusit cateva trasee frumoase la o faleza noua de prin imprejurul Regensburgului, unde in 20 de minute cu masina sunt acolo. Imi place faleza deoarece sunt trasee pe "masura" mea, adica predominant 7-/7. Poze de la cele 2 iesiri cate am facut nu am pentru ca iesirile au fost facute in mod "expres" adica scurt si la obiect :), insa am reusit sa pun mana pe un topo al carui autor e neconoscut.

Motivatia este la un nivel destul de ridicat atat de ridicat incat imi pun in cap ca trebuie sa ajung si la bolovani in zona Petrohrad, chiar daca stiam ca daca merg acolo o saptamana dupa aia o sa am mainile distruse si nu prea o sa pot sa mai catar. Totusi am noroc de un weekend prelungit cu prognoza de vreme buna si sunt mega hotarat ca macar o zi sa trag o fuga la bolovani. Si de data asta norocul e de partea mea, mai exact am parte de o vreme excelenta dar si de o companie de vis mai exact Adi, Andrei (Nutu) si Lucas ! Imi pare foarte rau pentru Adi care are glezna cat un butoi si nu se poate catara insa sper ca macar farmecul padurii Bohemice sa ii fi umplut cat de cat golul produs de imposibilitatea de a se catara si el.

Lucas cati ani ai ?

Ne-am decis sa vizitam o zona necunoscuta mie asa ca odata ajunsi in padurea fermecata incepem sa cautam bolovanii. Vreau sa spun ca de data asta mi-a placut si cautatul, padurea asta chiar are ceva fermecat. Nu trece mult si gasim si bolovani numa buni de boulder.

aha aici e un traseu fain..

Eu sunt super entuziasmat de ce am gasit aici si abia astept sa incepem ! Insa se pare ca si Lucas e super fericit si entuziasmat si incepe sa catere tot ce apuca, nu il intereseaza ca bolovanu e pe masura lui sau e prea urias pentru el, el vrea sa catere !! vazandu-l cat de bucuros si entuziasmat e imi dau seama ca cel putin si eu sunt exact ca si el, adica un copil numa ca nu ma manifest chiar la fel:))

Lucas si-o tras antrenor serios...:)

Incepem sa cataram si il las pe Andrei sa aleaga liniile pentru ca are o experienta mult mai mare si nu imi pare rau pentru ca eu cel putin m-am simtit excelent. In iesirea asta am simtit ce inseamna sa ai pe cineva aproape care este muuult mai bun decat tine si care te ajuta, ca urmare imi ies niste trasee foarte frumoase si sunt la limita sa scot si ceva astronomic de tare pentru mine (un 6B+)...dar sigur voi revenii in zona !

o zi perfecta..

Timpul parca zboara la fel ca si pielea de pe degete si mama natura de binecuvanteaza cu un apus de soare care ne lasa masca pe toti. Cerul parca a luat foc iar efectul este accentuat de frunzele ruginii ...

de vis...

Vreau sa mentionez ca toate pozele au fost realizate de Andrei si Adi carora le multumesc inca odata ca m-au insotit la bolovani si sper sa nu va suparati ca am folosit pozele voastre...insa uneori o poza buna tine loc de 1 milion de cuvinte...