Nepal Lauf - Semimaraton

Daca imi spunea cineva ca am sa alerg un semimaraton inainte cu o saptamana de semimaratonul de la Viena pe care l-am planuit cu muult timp inainte ziceam ca viseaza frumos. Insa intamplarea face ca fiind la sala de catarat sa ma puna dracu sa citesc un pliant ... cica se organizeaza un eveniment Nepal-Lauf pentru a strange ceva fonduri in scop umanitar...pentru Nepal :) Nu m-am lasat convins neaparat de scopul umanitar ci mai degaraba am vrut sa vad daca sunt in stare si de ce nu am considerat ca ar fi un bun "antrenament" pentru Viena. Trebe sa recunosc ca desi am inceput sa alerg azi iarna cu un avant pioneresc odata cu venirea primaverii capu mi-a stat mai mult la catarat si iesit la ture cu bicicleta.

Cu Lucas in Croozer spre faleza de catarat

In saptamana dinaintea semimaratonului nu stiam ce sa fac...in cap imi napadeau toate "sfaturile" pe care le-am cetit pe net de-a lungul timpului, cica e bine sa fi hidratat prin urmare am bagat la apa in mine de eram aproape sa imi pun noaptea un pampers de la Dani, sa ma scutesc de drumurile la buda, cica e bine sa fi hodinit, nici aici nu m-am lasat pe tanjeala am dormit ca un leu :) dar cica e bine sa si mananci bine "carbo" si alte chestii din astea...saraca Simo trebuia sa gateasca si de doua ori pe zi :)) In fine ce vreau sa zic e ca aveam emotii mari si eram in stare sa pun botu la orice sfat care il primeam fara sa ma gandesc prea mult. De alergat in ultima saptmana am fost doar asa usor sa nu cumva sa se rupa ceva in mine :)) In fine povestea "cursei" e destul de seaca dar sa o luam cu inceputu. Cum de la mine de acasa pana la start respectiv final sunt maxim 2 km ma decid sa o pornesc calare pe bicicleta. Numai bine ma incalzesc un pic si ma pun sa fac ceva streching inainte de start. De data asta am calculat bine timpul si nu am stat prea mult inainte de start sa acumulez emotii si alte chestii. Incepe un nene sa strige in boxe ca cica astia d ela 10 km si "halbmaraton" sa ne indreptam incet spre start. Zis si facut ma bag in gramada si incep sa ma uit in jur....fuck ....toti sportivi adevarati, care mai de care mai sexi si plini de fibra, este momentu cand mi se urca un nod in gat si ma gandesc ca sunt ca o nuca in perete. Ca sa ma simt mai bine ma "retrag" langa un grup de babe si mosi, incep sa ma simt mai bine, pana in momentu in care ma uit la imbracamintea lor, o baba avea tricou cu "bavarian ironman", altu cu "ironman regensburg", altu cu nu stiu ce alt ironman, shit incep sa ma consider iarasi aiurea...de fapt eu eram un fel de "nylon-man" deoarece conform sfaturilor stiam ca e bine sa nu pun bumbac pe mine ca tine transpiratia...insa in aceasta adunatura de "ironmani" incep sa ma gandesc daca la anu sa nu vin in ceva zale de fier...sa ma simt si eu in mediu :)) Intre timp se da startul si nu mai reusesc sa ma mai gandesc la prostii, incerc sa imi reglez ritmu si ma concentrez sa respir corect. Daca la inceputu cursei m-am simtit tanar si plin de energie, posibil si datorita faptului ca eram inconjurat de cururi sexi dupa numai cateva minute acestea au disparut ?!....si am inceput sa fiu inconjurat de babete si mosi. Bun si asa, tot conform a ce am cetit pe net am incercat sa imi aleg un "iepure"...deh am ales unu batran ca aia tineri s-au speriat de "nylon-man" si au fugit ...dracu stie unde. O perioada reusesc sa ma tin de un mosneag, dar spre uimirea mea la un moment dat acesta se indeparteaza incet si sigur, ma uit pe ceas si vad ca nu am scazut ritmu deloc, ba dimpotriva mergeam foarte bine. Trag concluzia ca "iepurele" e de vina, asa ca imi aleg altu ranit, adica un alt mosneag care avea ditamai bandaju de genunchi. Gata asta se pare a fi parte din strategia perfecta, incep sa ma simt bine si stau in spatele lui fara sa fortez. Toate bune si frumoase pana cand se desparte grupu de alergatori de la semimaraton de cei de la 10km...pffff si iepurele meu pleaca cu cei de la 10 km....insa il inteleg e batran si ranit.Continui pe traseu de semimaraton si din acest moment alerg destul de singur, in fata aveam cateva sute de metri pana la urmatoru, in spate idem, nu stiu daca eram foarte in spate sau doar in spate...ca in fata nu se pune problema sa fi fost. Daca pana acum traseu a fost superb fiind cu urcari usoare si mult plat printr-o padure racoroasa, de acum se impute treaba in sensu ca padurea dispare si iesim in camp iar soarele ne arde efectiv, si abia astept sa ajung la punctele de realimentare sa-mi dau cu apa pe fata. Ultimii kilometri sunt seci, adica alerg destul de singur, spun destul ca au fost vreo doi care m-au intrecut insa eu nu am mai vrut sa fortez desi cred ca puteam am inceput sa am dureri la genunchi, si a inceput sa ma apuce frica ca sa nu ma accidentez si sa nu mai pot sa ma prezint la Viena. Asa ca relaxat imi setez viteza pe foarte incet (eu avand doua viteze incet si foarte incet) si trec linia de sosire dupa 2 ore si 12 minute. Nu e rau, parerea mea, mi-ar place sa spun ca imi propun sa scot sub doua ore la Viena insa parca imi e si frica sa ma gandesc. La final Simo ma intreaba...ei cum a fost ? raspunsu a fost ceva de genu ca nu a fost chiar asa greu insa daca ma intreba pe la kilometru 17 raspunsu era ceva de genu...este inadmisibil de greu !!

Nu stiu altii cum sunt insa eu cand alerg mintea imi zboara la tot felu de probleme cotidiene, sau la "probleme" legate de catarat (da stiu sunt obsedat rau de tot). Prin urmare m-am gandit cum ar fi sa incerc si cap de coarda un traseu greu pentru mine asa pe la gradu 8 si pe care l-am muncit ceva in mansa si m-am simtit foarte bine spre surprinderea mea.

o faleza noua ...un nou proiect

O alta chestie care ma pus pe ganduri este legata de catarat (aha..is bolnav rau, stiu), si anume de ce in Romania comunitatea doreste sa creasca? tot citesc ca se doreste ca escalada sa devina sport de masa ca in occident. Oare lumea se gandeste ce inseman asta ? Ar mai exista oare perete cu o aderenta cat de cat buna in cazul in care o zi normala la faleza ar arata asa:

O zi de weekend in Frankenjura...

Bineinteles e bine ca lumea sa isi deschida mintea spre acest sport si sa nu il mai priveasca ca si o ciudatenie, insa mare atentie ca exista si reversul medaliei...aici "in vest" s-a ajuns pana acolo incat noile faleze sunt tinute "secret" ca sa nu navaleasca puhoiu ! Ca sa nu vorbesc ca bolovanii de boulder in Frankenjura reprezinta un mare secret, nu gasesti carte cu informatii, totul e transmis in viu gari...dupa cel putin doua trei iesiri si posibil o duzina de Weissen :)

Lucas si Dani o saluta pe Ana Sadovan !

Mai sunt cateva zile pana plec la Viena si daca cineva ma intreba daca am emotii raspunsul este da am emotii insa nu pentru deplasarea la Viena ci emotiile vin la gandul ca in curand am sa revin in Herculane, daaa stiu ca multa lume o sa spuna ca sunt ciudat cu afirmatia asta insa trebuie sa stai departe oleaca de zona asta ca sa intelegi ce simt. Pana atunci insa ne pregatim cum putem mai bine...pe unde apucam intr-o societate unde escalada e sport de masa ;)

Simo

Portia de Frankenjura, bike-ing si un pic de boulder

Frankenjura, locul unde imi doresc sa ajung cat mai des iar dupa ce plec de acolo mi se pare ca timpul a zburat prea repede. Mult asteptata excursie de anul asta in Frankenjura a venit si ea, si desi am incercat sa o fac cat mai luunga timpul a zburat foarte repede si odata ajuns acasa ma apuc sa intorc calendaru in toate directiile sa vad cand as putea sa ma reintorc.

Daca esti un catarator inrait o vizita in Frankenjura este ceva deosebit, poate exagerez insa pentru mine cam asta e, cand ma gandesc ca aici sunt trasee batute de Gullich, mi se ridica paru (care il mai am) :). Insa nu doar pentru cataratori este interesant aici, odata ajuns in Frankenjura parca te-ai teleporta intr-un alt timp, oamenii au dezvoltat turismul cu foarte mult bun simt si cu un deosebit respect pentru natura.

Frankenjura....

Nu gasesti vile luxoase, mai toate pensiunile sunt rustice si amenajate cu mult bun simt astfel incat sa nu sfideze mediul inconjurator. Nimic nu este lasat la voia intamplarii iar daca la un perete de catarat isi face cuibul vreo bufnita sau un vultur 99,99% zona va fi inchisa pentru cataratori, insa nu este nici o problema, pereti sunt foarte multi asa ca foarte indicat este ca inainte de o excursie la catarat sa se verifice zonele in “prohibitie” …cel mai indicat ar fi pe site-ul oficial: http://www.frankenjura.com/ Tot aici pe site se gasesc o gramada de informatii utile incepand de la pensiuni si campinguri, pana la trase e de trekking sau de bicicleta…si bine inteles informatii despre zonele de catarat cu topouri la zi.
Planul este sa mergem pe o perioada cat mai lunga asa ca combinand o zi nelucratoare (joi) si una de concediu (vineri) iese o mini vacanta de 4 zile. Am avut noroc cu caru sa gasim cazare pentru ca am sunat la muulte pensiuni fara insa a avea succes…totusi intr-un final gasim locuri libere la http://www.landgasthof-zurlinde.de/ si nu doar pentru noi ci si pentru prietenii nostri Hans, Anca si Anton care ni se vor alatura vineri seara.
Distanta de acasa pana la pensiune este acceptabila, cam 150 km adica vreo ora jumate de condus. Joi nu ne grabim pentru ca ploua torential si stiam ca doar spre seara vremea avea sa devina mai buna…iar de vineri soooaaaare!!! Prognoza a fost respectata la virgula si ajungem la pensiune cam odata ce ploaia se opreste, totusi Lucas nu scapa nic o baltoaca si in 5 minute e ud din cap pana in picioare :) insa suntem aici sa ne distram asa ca no problem.

Vineri aveam planu facut si anume mergem la catarat in familie la faleza Weiße Wand cica usor accesibila…spun cica pentru ca nu a fost usor…Pe Lucas il duc pe umeri, in spate rucsacu cu echipamentu de catarat si in acelasi timp imping carucioru cu Dani…noroc ca doar jumate de drum dupa care o las pe Simo la carucior. In fine ajungem sus la perete si nervii de pe drum zboara instantaneu…o stanca ascunsa in padurea fermecata, cum sunt mai toate locurile de catarat de aici. Dani e baiat bun si doarme pana pun o mansa pentru Lucas, care insa e pus pe exploatat si ma duce sa vizitez si restul falezei. Imi dau seama ca pentru el e foarte interesant mai ales ca a trebuit sa urcam niste praguri destul de grele in drumul nostru asa ca pentru el este ca si cum ar catara :). Mai pierdem vremea prin padure si ne decidem sa coboram la masina si sa o luam incet spre pensiune unde avea sa apara si Hans, Anton si Anca. Pana sa dam stingerea vizitam si un castel din imprejur care cica a fost a lui Göebel (nu stiu daca am scris corect insa a fost ministrul de razboi alui Hitler), avea si un buncar acolo…l-am vizitat si pe ala.

castelu..

Seara tarziu copii merg la culcare si dupa ce mai bem o bere pe terasa ne retragem si noi incet.
Sambata aveam in plan sa catar la greu asa ca impreuna cu Nikolaus mergem la cocotz la o faleza aleasa dinainte: Hartenstein . Lucas si Dani raman sa se distreze cu cu Simo, Anton, Anca si Hans care insa ne vor vizita la faleza si Anca cu Hans chiar se vor da si ei …mirajul cataratului punand stapanire si pe ei :).

Rand pe rand pica trasee cuprinse intre 4+ si 6 + toate on- sign:

Hummelstaner Weg 5+,
Ziech oder fliech 6,
Der kleine Nils 6,
Kurzer Riß 4+,
Aprilscherz 6+,
Grabsteinweg 6/6+ ,
Igor 6 ,
Abkürzer 6
Ma dau si pe un 7 (Sunset Boulevard 7-/7) care insa e foarte tare pentru mine si nu numai ca nu pica on-sign insa ca sa pot asigura si topu trebuie sa ocolesc muult in dreapta pasu totusi cred ca daca as fi alocat mai mult timp sigur cadea si asta pe linia directa.

in weekend falezele sunt pline!!

In fine trag concluzia ca gradele de aici sunt efectiv locale adica valabile doar aici, poate nu sunt in masura sa imi dau cu pararea insa la HCO mi-or iesit niste trasee care sunt cotate acum pe topo-uri ca fiind 7- insa nu stiu daca aici ar prinde pragu de 6 maxim 6+. Asta ca sa nu mai vorbesc de puterea mentala de care ai nevoie sa cateri in Frankenjura…traseu de aprox 20 de metri cu maxim 3 - 4 ancore…e ceva de bun simt :). Uneori chestia asta te motiveaza si nu pici asa usor insa uneori te consuma foarte mult mental sa sti ca ai ultima asigurare la 2-3 metri sub tine si tu esti in pas…te uiti in sus si mai vezi 2-3 metri pana la urmatoarea ancora….totusi uneori pasul a fost doar in capul meu pentru ca incercand a doua oara unele trasee am constatat ca pasul nu e asa greu daca sti cum trebe atacat…in fine aici cred ca ar fi multe de spus despre efectele catararii on-sign.
Seara o petrecem pe langa pensiune unde un grup de trekkeri ne incanta cu melodii traditionale cantate la chitara si muzicutza…intre beri, tigari, alte povesti :).
Duminica dimineata ne bucuram de vremea buna iar pe la pranz pornim incet spre casa nu inainte de a face un stop la un strand in aer liber pentru a ne racorii si a manca cate ceva.
O minivanacata draguta cu o companie de calitate intr-un loc mirific unde sigur ne vom reintoarce…

Saptamana la lucru visez inca la excursia din Frankenjura si suntem foarte aproape de a repeta isprava weekendul urmator insa optam sa stam acasa din diverse motive... si aici apare neprevazutu si anume in timp ce ne plimbam cu bicicleta cu Lucas ma intalnesc cu Bogdan si cu Catalin (aka. Tuci) care aveau in plan o tura cu bicicletele. Desi ma anunta ca tura e de vreo 30 km prin padure impreuna cu Lucas decidem sa ii urmam iara daca o sa ni se para greu facem cale intoarsa. Greu a fost ... insa nu am facut cale intoarsa deoarece Lucas a adormit...

Lucas a adormit...

si nu puteam lua hotararea de a ne intoarce de unu singur...asa ca am terminat eroic tura iar berea de dupa a fost ...mirifica :))

Cu Bogdan track "seteru"

Bogdan e echipat profesional si uite asa avem si track la tura noastra...

...si alte grafice:

- profilu de altitudine, pulsu lu' Bogdan (rosu) si viteza (albastru)

Weekendul ce vine este dat peste cap in proportie de 100% in sensu ca desi aveam in plan sa mergem in Alpi la o cabana vremea ne face sa anulam in ultimu moment. Insa sub egida "Staying Home is not an option" nu stam deloc asa ca sambata merg la un concurs de boulder in Munchen si aici vinovat de participarea mea este Catalin care imi reaminteste de concurs...cat despre evolutia mea...aici sunt singurul vinovat :) ...in fine nu am mers sa castig ci sa ma simt bine ...iara rezultatul nu s-a lasat asteptat...m-am intors cu o febra musculara la maini si picioare de toata frumusetea...deci chiar am tras de mine :) mai multe detalii despre concurs AICI.

Duminica trebe neaparat sa fac ceva sa scot febra asa ca dau curs invitatie echipei de mountenbikeri care ma sperie ca au un traseu de 88 km prin paduri si caclauri...pe noi insa nimik nu ne sperie nici macar ploaia ce avea sa vina,

La adapost de ploaie...

asa ca ne alaturam si noi si culmea ca avem si noroc...tura de 88 km se transforma adhoc in una de vreo 48 km...ehhh tot e ceva.

Ajuns acasa pic intr-un somn adanc pana dimineata...si eu si Lucas ...copilotu.

Multumiri lui Fam. Krenn si lui Bogdan pentru poze.