Concluzia dupa 18 ore...

Este vineri si planul meu era sa imi repar bicicleta si sa bag ceva ture cu Lucas in "croozer" insa Catalin ma surprinde cu un telefon (chiar cand reparam de zor roata din spate) si vine cu o propunere foooaarte tentanta pe care nu aveam cum sa o refuz si anume sa iesim la catarat la Brauneck....hmmm nu imi spune nimik numele insa datele primite de la Catalin ma fac sa visez deja :)) urcam pana la 1500 si acolo gasim pereti de catarat de toate dificultatile (adica sunt si usoare pentru mine :)) ). Din pacate Simona are alte planuri deja batute in cuie pentru weekendul asta asa ca ramane cu Lucas in Regensburg. Eu ma agit ca un pepsi si ma pregatesc de zor sa imi fac bagaju si sa incarc masina de cu seara astfel incat sambata la prima ora sa pornesc spre Munchen. Dupa un somn scurt deh asa e inainte de aventura...nu prea imi arde de somn, la 06:00 sunt in talpi. Dupa o scurta pauza la benzinarie unde sorb o cafea cu un sandwich bag viteza spre Munchen. Ajung in timp util si chiar fara intarzieri asa ca la ora stabilita sunt in fata locuintei lui Catalin. Aveam sa aflu ca mergem cu o trupa de nemti, si ca trebuia sa ne intalnim la sala de catarat, ocazie cu care vad si sala de catarat din Munchen ... ma rog sunt mai multe sali insa cred ca asta e cea mai reprezentativa......IMENSA, puteai catara inauntru, afara, sa nu vorbesc ca aveai chiar si trasee cu fisuri, trasee in pereti de beton, tot ce iti poate trece prin cap. Foarte tare sala, cred ca o sa vin odata aici la catarat....merita ! Intre timp se strange trupa si avem inspiratia sa mergem cu doua masini (chiar daca intram toti 5 in masina lui Marcus), asa ca eu si Catalin mergem cu "Willy" al meu. Nu intram bine pe autostrada ca vedem masina celorlalti ca iese brusc....dupa un telefon ne lamurim...cineva isi uitase papucii de catarat acasa... asa ca noi o luam domol spre Brauneck. Sunt vreo 70 km din Munchen asa ca ajungem repejor la destinatie. Ce sa zic locul este foarte frumos, de vis, cu multiple posibilitati de distractie (astza pe langa trekking, catarat, parapante, etc). mai multe detalii despre zona se pot afla fie dand in Google fie invitandu-ma la o noua tura in zona (nu as putea refuza asa ceva :)) ). Suntem din nou inspirati si luam doar bilet de urcat cu telecabina urmand sa ne retragem la masina pe jos....ca deh daca tot suntem la munte...sa savuram setu complet.
Odata ajunsi sus ne bucuram de soare si un cer senin care ne da posibilitatea unei panorame de vis.... Cum nu avem nici un topo la noi ne oprim la primele trasee care le vedem si alegem unul care ni se pare bun de incalzire. Traseu destul de interesant, pe o fata cazuta cu multe terase cu iarba alunecoasa, nimik greu pana la un moment dat cand dai deo placa verticala si cam fara nici o priza in afara de vreo doua visuri scurte ca si lungime. In prima fisura intra bine mana insa a doua abia de am putut sa o incarc cu buricele degetelor...de aici trebuia o miscare serioasa pana deasupra placii....nah cu chiu cu vai trec de pas tragand de bucla si ajung in top.
In zare se vad multi pereti si cum nu aveam nimik informativ la noi ne luam dupa instinct si ajungem la o faleza care cred ca era destul de noua pentru ca toate asigurarile erau noi si inca mai erau corzi fixe lasate in perete probabil mai sunt linii de batut. Catalin alege o fisura superba care la inceput am zis ca e prea faina sa nu o leg si eu insa nu a fost chiar asa....adica deh o fi ea faina insa nu chiar usoara si uite asa abia ajung sus dupa N pauze. Trag concluzia ca rezistenta mea daca am avut-o candva s-a dus pe apa sambetei...plus ca nu aveam incredere in mana stanga resimtind accidentarile de la Soul Moves. Catalin leaga fisura fara probleme insa si apreciaza ca e undeva pe la 7...hmmm incep sa ma linistesc...nu sunt chiar pierdut...este un grad cam la limita mea. Cum restul trupei nu au ajuns inca prinzand stau-uri pe autostrada ne permitem sa incercam un traseu mai greu in mansa. Eu renunt relativ rapid insa Catalin este foarte aproape sa il lege, totusi existenta unui traverseu foarte dificil (din punctu meu de vedere) ne castiga respectu pentru traseu si concluzionam ca e tare! Ne urnim spre locul unde intre timp a ajuns si restul trupei, ocazie cu care vad si restul zonei...este foarte frumos aici si ce e mai important pentru mine este ca se poate venii cu copil mik, drumul fiind ok si existand multe cabane cu locuri de joaca, si fara pericole majore gen teren accidentat, rape etc etc.
Ne intalnim cu restu trupei si dupa o incercare de mansa intr-un traseu de aproximativ 8 ma decid sa iau o pauza mai lunga...asa ca ma hidratez, bag un snickers, si vreo 3 tigari :)) Intre timp restul leaga cateva trasee foarte faine si tari (adica peste 7). Nu trece mult timp si trupa de nemti trebuia sa o ia la pas intins spre telecabina deoarece era aproape ora 5 cand era ultima coborare....noi halpinisti adevarati nici ca ne pasa si savuram in continuare stanca. Spre bucuria mea leg in mansa prima lungime la un traseu cotat in topo ca fiind aprox. VII (a doua lungime fiind pe la VIII). Daca dimineata am avut parte de soare au inceput sa apara si norii si vremea se raceste treptat aducandu-ne aminte ca se lasa seara si trebe sa o luam incet din loc. Totusi in drumul nostru ne mai bagam in doua trasee reusind sa leg si eu cap unul mai usor parerea mea undeva pe la 5+ (in topo cica 6-). Ne bucuram de linistea din zona si cu greu ne hotaram sa ne retragem spre baza muntelui unde ne astepta masina. Drumul e chiar ok si chiar daca inca mai am febra musculara la picioare ma bucur ca am optat sa coboram pe jos. Pornim incet spre casele noastre si dupa o cina copioasa la Catalin acasa (multumesc Teo !!!!!) continui drumul spre Regensburg. Oboseala incepe sa isi spuna cuvantu si conduc incet si cu atentie....iar la 00:00 ajung si eu acasa.
Ce pot sa spun este ca am descoperit o noua zona superba unde sigur o sa revin. Sper ca nu mi-am disperat foarte tare parteneru (Catalin) cu forma mea de rahat si ca o sa mai iasa cu mine la catarat :)

In concluzie mi-au trebuit 18 ore ca sa imi dau seama ca fac 5+ la vedere :)))